NEWSLETTER 2014

NEWSLETTER 2014

Incercand sa aruncam o privire generala asupra activitatii pe care am desfasurat-o in 2014, putem sa spunem ca anul acesta a fost unul din anii cei mai buni, cei mai producitvi de cand am inceput Fundatia Kiwi Casa Bucuriei.
In decursul acestui an, am reusit sa finalizam atat proiecte mari cat si sa continuam munca noastra zilnica, de a interveni in viata copiilor aflati in situatii de risc.

Proiectul de reamenajare a Casei Kiwi derulat prin fonduri UE.
Unul din proiectele majore pe care am resuit sa-l finalizam in 2014 a fost proiectul de reamenajare si mansardare a Casei Kiwi prin fonduri europene, derulat prin programul operational regional de dezvoltare a infrastructurii sociale.
Dupa cum prea bine stiti din 2010 de cand am inceput cu scrierea acestui proiect, am investit foarte multa munca, timp si energie pana la finalizarea proiectului in sine.
Incepand cu Iulie 2013 de cand a inceput efectiv partea de constructie a proiectului, ne-am implicat zilnic astfel incat sa ne asiguram ca totul va fi facut bine, exact dupa proiect.
Valoarea intregului proiect a fost de 124 mii euro.
Acum, prin finalizarea acestui proiect copiii se pot bucura de o casa noua, frumoasa, remodelata foarte practic, cu mobila noua, un loc de joaca nou nout, toate acestea impreuna oferind o atmosfera calduroasa, placuta de FAMILIE.
Prin remodelarea Casei Kiwi putem avea grija acum in mod constant de un numar de 10 copii. In final putem sa spunem ca a meritat tot efortul depus si toata energia investita.
Multumiri speciale lui Sue si Carl partenerii nostri de la OAI din NZ, care au contribuit cu 20 mii euro ca si participare necesara din partea Fundatiei Kiwi la proiectul UE.

“Speranta copiilor” – Aniversarea de 10 Ani a Fundatiei Kiwi Casa Bucuriei.
Unul din evenimentele majore pe care le-am avut in 2014 a fost aniversarea a 10 ANI de activitate a Fundatiei Kiwi.
A fost bucuria mea ca impreuna cu o foarte buna organizatoare de evenimente sa incercam sa punem toate lucrurile impreuna pentru aceasta aniversare speciala.
In tot acest proces au fost si cateva momente hazlii cand impreuna cu partenerii nostri din NZ am trecut in revista pozele noastre de la inceput de acum 10 ani.
Evenimentul a fost un succes si ne-am bucurat ca pe langa cei 120 de participanti si 30 de copii sa avem alaturi de noi echipa de la Orphans Aid International din NZ impreuna cu Sue & Carl si cei doi baieti ai lor Ben si Daniel.
Cei mai multi participanti au fost prieteni ai Fundatiei Kiwi, familii de plasament si familii care de-a lungul timpului au adoptat copii prin sprijinul si aportul fundatiei.
Este foarte relevant ca din cand in cand sa te opresti si sa incerci sa ai o perspectiva generala a ceea ce a insemnat 10 ani de activitate.
Ca si concluzie putem sa spunem DA, a meritat chiar si prin prisma de a aduce numai un zambet pe fata unui copil si de a-l face fericit.
Gandindu-ne la urmatorii 10 ani, privim inainte cu mari asteptari fiind convinsi ca ceea ce plantam acum in viata acestor copii aflati in diverse situatii de risc se va transforma in timp in bunastare, dragoste si un viitor mai luminos.

Programul de Plasament simplu.
As vrea sa aruncam o privire asupra Programului de Plasament simplu, care s-a dovedit a fi foarte eficient de cand l-am inceput in 2012.
Tinta noastra in acest program este sa intervenim cat de repede posibil in viata fiecarui copil aflat intr-o situatie de risc, prin acesta incercand sa limitam efectele abandonului.
In acelasi timp prin acest program copiii se bucura de mediul calduros, sanatos si sigur al unei familii, timp in care daca reintegratrea in familia naturala nu este posibila, dosarul lor este pregatit pentru adoptie.
Ca niciodata inainte, in primele patru luni ale acestui an, am fost in masura sa intervenim in viata a 9 copii aflati in situatii de risc, trei dintre ei venind la Casa Kiwi iar ceilalti sase in familii de plasament. Intr-o singura luna, in Martie intervenind in viata a cinci copii.
De la inceputul lui 2014 pana in prezent am reusit sa luam un numar de 14 copii in serviciile fundatiei noastre, 10 in familii de plasament iar ceilalti patru la Casa Kiwi.
Un lucru deosebit de important pentru noi este faptul ca sase din acesti copii aveau varsta cuprinsa intre 1-3 luni, fiind in masura sa intervenim in viata lor la aceasta varsta frageda.

Adoptii.
Avand in vedere ca focusul nostru primordial la Fundatiei Kiwi este facilitarea adoptiei, ne bucuram sa putem spune ca in anul acesta 12 copii aflati in serviciile fundatiei noastre au fost adoptati.
Departamentul de adoptii a depus tot efortul pentru ca in cazurile in care copiii nu au putut fi reintegrati in familia lor naturala, sa l-i se gaseasca o familie potential adoptatoare.
Toate aceste adoptii sunt rezultatul acestui efort, 11 adoptii din 12 fiind copii care s-au aflat in plasament la una din familiile de plasament din cadrul fundatiei.
Un lucru imbucurator a fost faptul ca 4 din copiii adoptati au avut varstele cuprinse intre un an si un an si jumatate.
Nu putem fi mai bucurosi decat sa-i vedem pe cei 12 copii avand familia lor pentru totdeauna, un “tati” si o “mami” care vor fi acolo pentru ei tot mereu, ca sa-i ingrijeasca si sa-i iubeasca.

Dupa cum spuneam anul acesta fost pentru noi realmente fantastic fiind in masura sa oferim o familie de plasament sau chiar o familie de adoptie pentru 26 de copii.
Prin serviciile sociale oferite de Fundatia Kiwi, in prezent avem in grija un numar de 28 de copii, straduindu-ne sa oferim fiecaruia dintre ei o familie adoptiva.

Adresam multumiri speciale partenerilor nostri din Noua Zeelanda, Sue si Carl si intregului staff de la OAI, pentru munca lor asidua, dedicarea si dragostea pe care o arata fata de copiii aflati in situatii de risc din intreaga lume.
Multumim deasemenea tuturor voluntarilor care stim ca lucreaza din greu si sunt acolo pentru noi undeva in spatele scenei fara sa atraga prea mult atentia.
Multumiri speciale Cluburilor Rotary Sunrise Invercargill din NZ, Mudgee Sunrise din Australia si Maris Rotary Club din Tirgu Mures, Romania pentru contributia lor financiara la proiectul de reamenajare si mansardare a cladirii Casei Kiwi.
Multumiri deasemenea pastorilor Graeme si Bernie Pope de la Cornerstone New Life Church Invercargill din NZ, pentru sustinerea lunara a mai multor copii aflati in plasament.
Vrem sa multumim deasemenea Oanei si Bastiennei de la WannaHelp din Olanda pentru implicare lor in viata copiilor de la Fundatia Kiwi, oferindu-le o bine meritata tabara la munte si deasemenea pentru dedicarea lor financiara in a incuraja talentele si abilitatile sportive ale copiilor.
Nu putem incheia aceasta lista fara sa oferim deosebita pretuire pe care o avem fata de Philip si Else Dupont parintii nostri spirituali din Danemarca, pentru revelatia, taria si hrana spirituala pe care o aduc in mod constant in viata noastra.

Suntem convinsi ca fara voi toate aceste lucruri nu ar fi posibile si toate aceste istorisiri frumoase nu ar fi fost scrise sau nici macar nu ar fi existat.
Cu toata dragostea, Lumi si Stefi M.
Manageri Fundatia Kiwi Casa Bucuriei.